O fantezie în trei care a devenit realitate

# O fantezie în trei care a devenit realitate Mihai și Andreea erau împreună de aproape cinci ani. Se înțelegeau bine, aveau o relație stabilă și, în general, puteau vorbi despre aproape orice. Totuși, exista un subiect pe care îl atinseseră doar de câteva ori: fanteziile lor. Într-o seară, stând pe canapea după cină, Andreea l-a întrebat direct: — Ai avut vreodată o fantezie pe care n-ai spus-o nimănui? Mihai a zâmbit. — Probabil. Tu? Andreea a ezitat câteva secunde. — Să fim trei. Mihai a rămas tăcut. Nu pentru că ideea îl deranja, ci pentru că nu se așteptase să o audă de la ea. — Serios? — Da. Dar asta nu înseamnă că vreau neapărat să facem asta. Vreau doar să putem vorbi despre ea. Discuția a continuat aproape două ore. Au vorbit despre gelozie, limite și despre lucrurile care i-ar face să se răzgândească. Au stabilit că nimic nu se întâmplă dacă unul dintre ei nu se simte confortabil și că orice persoană implicată poate opri totul în orice moment. După câteva zile, Andreea i-a arătat profilul unei femei pe care o cunoscuse online. O chema Raluca. Era singură, sociabilă și, din primele conversații, părea să înțeleagă foarte bine situația. Prima întâlnire a fost într-un bar. Oficial, era doar o ieșire la o cafea și un pahar de vin. Neoficial, toți trei știau de ce se întâlniseră. Raluca a observat rapid privirile dintre Mihai și Andreea. — Voi doi sunteți foarte apropiați, a spus ea zâmbind. — Suntem de ceva timp împreună, a răspuns Andreea. — Se vede. Conversația a devenit treptat mai personală. Au vorbit despre relații, atracție și despre motivul pentru care fiecare acceptase întâlnirea. La un moment dat, Raluca s-a uitat direct la Andreea. — Și dacă, la un moment dat, unul dintre voi nu mai este confortabil? — Ne oprim, a răspuns Andreea imediat. — Fără supărare? — Fără. Raluca a zâmbit. — Atunci îmi place cum gândiți. În următoarele săptămâni au continuat să vorbească. Flirtul devenise evident, dar nimeni nu se grăbea. Andreea era surprinsă să constate că îi plăcea atenția Ralucăi. Mihai simțea aceeași tensiune, însă era atent la reacțiile partenerei sale. Într-o seară, Raluca a venit la ei acasă. Atmosfera era diferită de data aceasta. Nu mai era o simplă întâlnire. Toți trei știau că exista posibilitatea ca lucrurile să meargă mai departe. Au stat de vorbă, au râs și au băut ceva. Din când în când, privirile se întâlneau și rămâneau câteva secunde mai mult decât ar fi fost normal. Andreea a făcut primul pas. S-a apropiat de Raluca și a sărutat-o. Mihai a privit fără să intervină. După câteva secunde, Andreea s-a întors spre el. — Ești bine? — Da. — Sigur? — Da. Acel simplu schimb de cuvinte a schimbat atmosfera. De acolo, totul a devenit mai intens. Apropierea dintre cei trei a crescut treptat, fără grabă. Au continuat să se verifice unul pe celălalt și să respecte limitele stabilite înainte. La un moment dat, Raluca s-a oprit. — Vreau să vă întreb ceva. — Ce? a spus Mihai. — Sunteți siguri că vreți asta? Andreea s-a uitat spre Mihai. El i-a răspuns printr-un zâmbet. — Da. Raluca a dat din cap. — Atunci și eu. Noaptea a continuat într-o atmosferă de intimitate și curiozitate. Pentru Mihai, cel mai neașteptat lucru nu a fost faptul că erau trei persoane în aceeași cameră, ci cât de multă comunicare era necesară pentru ca toată lumea să se simtă bine. Andreea a realizat că fantezia ei nu semăna perfect cu realitatea. Existau emoții pe care nu le anticipase, momente de gelozie și nesiguranță, dar și sentimentul că putea vorbi despre ele fără să fie judecată. A doua zi, cei trei au discutat despre experiență. Raluca a fost prima care a spus: — Cred că partea cea mai importantă a fost că nimeni nu s-a prefăcut că totul este perfect. Mihai a râs. — Asta sună aproape ca o concluzie de terapie. — Poate chiar este, a răspuns ea. Andreea a zâmbit. Pentru ea, experiența a fost mai puțin despre ceea ce își imaginase înainte și mai mult despre faptul că reușise să-și exprime o dorință fără să-i fie rușine. Au rămas cu aceeași regulă pe care o stabiliseră înainte de prima întâlnire: **curiozitatea poate deschide ușa, dar comunicarea decide dacă merită trecut pragul.**