Balconul cu vedere la oraș, la Brașov

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară de vineri, la Brașov, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Cu Lavinia ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.

Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 38 de ani, Lavinia avea 37. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Lavinia rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?

m-a întrebat Lavinia când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea.

Înseamnă că îți pasă. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Lavinia, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus.

Cred că ne-am înțeles perfect.