Am 39 de ani și, dacă m-ai fi întrebat cu ceva timp în urmă, ți-aș fi spus că nu ies din tipare. Apoi a venit o după-amiază târzie de septembrie la Constanța și mi-am dat seama că mă înșelam. Cu Dan ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.
Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 39 de ani, Dan avea 34. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Dan rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem.
Dan a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Dan, cu o seriozitate care m-a făcut să râd.
— La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont