Biletul cu dorințe, la Oradea

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de vară, la Oradea, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Cu Ioana eram împreună de 4 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 4 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Ioana a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Ioana.

— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. — Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Ioana. Doar noi doi, cum eram la început.

— Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.