Biletul cu dorințe, pe Valea Prahovei

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, pe Valea Prahovei, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Cu Daniela eram împreună de 13 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 13 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Eu am 39 de ani, Daniela are 43. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată?

i-am șoptit lui Daniela. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una.

— Promiți că nu râzi? — Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam.

Când am deschis biletul lui Daniela, am simțit cum mi se încălzesc obrajii. Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.