Ca la început, la Brașov

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de primăvară, la Brașov. Cu Călin eram împreună de 5 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Călin a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 36 de ani, Călin are 38.

Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Călin.

— Am câteva, a recunoscut el, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Călin, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.

Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.