Ca la început, la munte

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, la munte, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Cu Tudor eram împreună de 3 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 3 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Eu am 32 de ani, Tudor are 28. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam.

Când am deschis biletul lui Tudor, am simțit cum mi se încălzesc obrajii. Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. — Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Tudor.

Doar noi doi, cum eram la început. — Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.