Când am invitat pe cineva în plus, în Maramureș

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară ploioasă de mai, în Maramureș, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Alex și cu mine eram împreună de 9 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Alex eram împreună de 9 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm. Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi.

Călin a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect. Mai bine așa.” Călin ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi.