Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară ploioasă de mai, într-o pensiune de la munte, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Andreea și cu mine eram împreună de 2 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.
Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Andreea eram împreună de 2 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.
Eu am 30 de ani, Andreea are 29. Suntem împreună de 2 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?
m-a întrebat Andreea, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Andreea a zâmbit și mi-a strâns mâna.
— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont