Când am invitat pe cineva în plus, la Cluj

Totul s-a petrecut la Cluj, într-o sâmbătă fără planuri, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Miruna și cu mine eram împreună de 2 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.

Cu Miruna eram împreună de 2 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. Eu am 40 de ani, Miruna are 43.

Suntem împreună de 2 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Miruna, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Miruna a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Sebastian a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect. Mai bine așa.” Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.