Când am invitat pe cineva în plus, la Iași

Totul s-a petrecut la Iași, într-o seară ploioasă de mai, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Bianca și cu mine eram împreună de 5 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.

Cu Roxana ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm.

Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Bianca. — Nu o fac pentru tine, a râs Bianca.

O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc.

Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Roxana a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.