Când am invitat pe cineva în plus, la mare

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea la mare, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Cu Andrei ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Cu Radu eram împreună de 5 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. Eu am 32 de ani, Radu are 35.

Suntem împreună de 5 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Radu, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Radu a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Andrei a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect. Mai bine așa.” Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.