Ce am învățat într-o seară în trei, într-o pensiune de la munte

Mă gândesc adesea la o seară de primăvară pe care am petrecut-o într-o pensiune de la munte. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Mihai și cu mine eram împreună de 7 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Mihai eram împreună de 7 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm. Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi.

Sebastian a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect. Mai bine așa.” Sebastian ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi.