Ce am învățat într-o seară în trei, pe Valea Prahovei

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o noapte caldă de iulie, pe Valea Prahovei, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Lavinia și cu mine eram împreună de 12 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Miruna ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Eu am 40 de ani, Lavinia are 41. Suntem împreună de 12 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Lavinia, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Lavinia a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Miruna ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi.