Ce am scris la miezul nopții, la Oradea

Totul s-a petrecut la Oradea, într-o seară de primăvară, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Vorbeam de trei săptămâni cu Lucian. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.

Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Lucian ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Lucian rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?

m-a întrebat Lucian când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.

Înseamnă că îți pasă. — Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Lucian, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus.

Cred că ne-am înțeles perfect. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.