Ce n-am îndrăznit să ne spunem, într-o pensiune de la munte

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de iarnă, cu zăpadă afară petrecută într-o pensiune de la munte. Cu Lavinia eram împreună de 2 ani. Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală.

Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Lavinia a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 35 de ani, Lavinia are 38. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută.

Într-o seară, la un pahar de vin, Lavinia a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou? Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună. Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult.

— Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Lavinia. Doar noi doi, cum eram la început. — Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns.