Mă gândesc adesea la o seară de iarnă, cu zăpadă afară pe care am petrecut-o la Brașov. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Cu Adrian eram împreună de 9 ani.
Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Adrian a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 44 de ani, Adrian are 49.
Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Adrian.
— Am câteva, a recunoscut el, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?
— Promit. — Vreau o seară în care nu mai suntem nici colegi de program, nici oameni obosiți, mi-a spus Adrian. Doar noi doi, cum eram la început.
— Atunci hai să o planificăm ca pe un mic secret, am răspuns. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont