Ce n-am îndrăznit să ne spunem, la Constanța

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de iarnă, cu zăpadă afară petrecută la Constanța. Cu Andreea eram împreună de 2 ani. Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală.

După 2 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi.

Într-o seară, Andreea a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Andreea. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind.

— Spune-mi una. — Promiți că nu râzi? — Promit.

Într-o seară, la un pahar de vin, Andreea a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou? Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună. Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult.

Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.