Ce ne-am spus în bucătărie, în Maramureș

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o noapte caldă de iulie, în Maramureș, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Pe Raluca și pe Sorin i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Carmen și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Raluca și Sorin ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Carmen de 6 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Raluca și Sorin ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

— Regula e simplă, a zis Raluca: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Sorin. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

Carmen m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea.