Cei doi din oglindă, în București

Vorbisem de multe ori despre asta, mai mult în șoaptă, mai mult în glumă. Dar într-o seară de toamnă în București glumele s-au terminat și a rămas doar dorința de a încerca. Pe Răzvan și pe Irina i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Călin și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Răzvan și Irina ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Răzvan și Irina erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Irina a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Răzvan a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Răzvan. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.