Cei doi din oglindă, la Sinaia

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea la Sinaia, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Pe Alina și pe Lucian i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine. Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare.

Monica și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Alina și Lucian ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele.

Suntem cu Monica de 6 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Alina și Lucian ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. — Regula e simplă, a zis Alina: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.

— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Lucian. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. Monica m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.

Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.