Cei doi din oglindă, la Vama Veche

Am 43 de ani și, dacă m-ai fi întrebat cu ceva timp în urmă, ți-aș fi spus că nu ies din tipare. Apoi a venit o după-amiază târzie de septembrie la Vama Veche și mi-am dat seama că mă înșelam. Pe Carmen și pe Vlad i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Carmen și Vlad erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Miruna de 4 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Carmen și Vlad ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. — Regula e simplă, a zis Carmen: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.

— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Vlad. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. Miruna m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.

Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.