Cei doi din oglindă, pe Valea Prahovei

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de primăvară, pe Valea Prahovei. Pe Dan și pe Alina i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Andrei și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Dan și Alina ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Dan și Alina erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Andrei m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Alina a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Dan a promis solemn să respecte fiecare rând.

Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.