Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de primăvară petrecută la Vama Veche. Vorbeam de trei săptămâni cu Ciprian. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.
Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Ciprian ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Ciprian rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Ciprian, privindu-mă în ochi.
Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curioasă să aflu.
— Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Ciprian, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect.
Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont