Cum am ajuns să ne jucăm în patru, la Brașov

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de primăvară, la Brașov, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Radu și cu mine vorbisem luni întregi despre asta.

Cu Călin și Raluca ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Călin și Raluca erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești.

Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. Suntem cu Radu de 7 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Călin și Raluca ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

— Regula e simplă, a zis Călin: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Raluca. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Călin. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.