Cum am ajuns să ne jucăm în patru, pe Valea Prahovei

Mă gândesc adesea la o seară de toamnă pe care am petrecut-o pe Valea Prahovei. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Pe Delia și pe Adrian i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Irina și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Delia și Adrian ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Delia și Adrian erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Irina m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Delia. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.