Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o sâmbătă fără planuri petrecută în București. Diana și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Carmen și Florin ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.
Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Carmen și Florin erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.
Suntem cu Diana de 5 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Carmen și Florin ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Diana m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.
Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.
Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Florin a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Carmen a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont