Era o după-amiază târzie de septembrie în Timișoara, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Pe Adrian și pe Corina i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.
Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Cristian și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Adrian și Corina ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.
Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Cristian de 3 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Adrian și Corina ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.
— Regula e simplă, a zis Adrian: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Corina. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.
— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Adrian. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont