Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o după-amiază târzie de septembrie, la Sibiu. Pe Carmen și pe Ciprian i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.
Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Bianca și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Carmen și Ciprian ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.
Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Bianca de 12 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Carmen și Ciprian ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.
Bianca m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea.
Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Carmen. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.
Restul vine doar dacă vine natural.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont