Curajul de a spune da, la Sinaia

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de toamnă petrecută la Sinaia. Cu Paul ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Eu am 31 de ani, Bianca are 33. Suntem împreună de 7 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm.

Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Bianca, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Bianca a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

Paul ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi. Dacă nu sunteți siguri, mergem la cină și rămânem prieteni.” Cuvintele acelea au risipit ultimele mele îndoieli.