Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de iarnă, cu zăpadă afară petrecută la Constanța. Vorbeam de trei săptămâni cu Adrian. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.
Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 50 de ani, Adrian avea 55. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Adrian rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Adrian, privindu-mă în ochi.
Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curioasă să aflu.
— Dacă la un moment dat vrei să ne oprim, spune-mi și ne oprim, mi-a zis Adrian, cu o seriozitate care m-a făcut să râd. — La fel și tu, am spus. Cred că ne-am înțeles perfect.
Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont