De ce am spus da, în Delta Dunării

Vorbisem de multe ori despre asta, mai mult în șoaptă, mai mult în glumă. Dar într-o seară de vară în Delta Dunării glumele s-au terminat și a rămas doar dorința de a încerca. Simona și cu mine eram împreună de 2 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Lavinia ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Cu Simona eram împreună de 2 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Simona.

— Nu o fac pentru tine, a râs Simona. O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem.

Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate. Lavinia ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi.

Dacă nu sunteți siguri, mergem la cină și rămânem prieteni.” Cuvintele acelea au risipit ultimele mele îndoieli.