Doi, apoi trei, la Iași

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de primăvară, la Iași. Cu Mihai ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore.

Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Cu Sorin eram împreună de 6 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Eu am 38 de ani, Sorin are 41. Suntem împreună de 6 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Sorin, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Sorin a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Mihai a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.

Mai bine așa.” Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.