Doi, apoi trei, la Sibiu

Vorbisem de multe ori despre asta, mai mult în șoaptă, mai mult în glumă. Dar într-o seară de vineri la Sibiu glumele s-au terminat și a rămas doar dorința de a încerca. Roxana și cu mine eram împreună de 13 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Radu ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Eu am 50 de ani, Roxana are 46. Suntem împreună de 13 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Roxana, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Roxana a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Roxana. — Nu o fac pentru tine, a râs Roxana.

O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc.