Doi la doi, la Cluj

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de primăvară, la Cluj, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Pe Tudor și pe Simona i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Ovidiu și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Tudor și Simona ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Ovidiu de 15 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Tudor și Simona ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

Ovidiu m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis.