Doi la doi, la munte

Am 47 de ani și, dacă m-ai fi întrebat cu ceva timp în urmă, ți-aș fi spus că nu ies din tipare. Apoi a venit o seară de primăvară la munte și mi-am dat seama că mă înșelam. Andrei și cu mine vorbisem luni întregi despre asta.

Cu Vlad și Carmen ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Vlad și Carmen erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești.

Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. Suntem cu Andrei de 4 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Vlad și Carmen ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

Andrei m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Carmen a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Vlad a promis solemn să respecte fiecare rând.

Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.