După atâția ani

Mereu am crezut că cele mai bune povești încep fără avertisment. A mea a început într-o noapte caldă de iulie, într-o pensiune de la munte, cu o simplă propunere. Cu Tudor eram împreună de 4 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 4 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Tudor a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Tudor.

— Am câteva, a recunoscut el, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Tudor, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.

Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun.