Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singură când îmi amintesc de o seară de iarnă, cu zăpadă afară petrecută în București. Cu Răzvan eram împreună de 2 ani. Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală.
După 2 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem. Eu am 30 de ani, Răzvan are 34.
Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Răzvan.
— Am câteva, a recunoscut el, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?
— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Răzvan, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.
Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul. Eram emoționată și, în același timp, curioasă și liniștită, de parcă corpul meu știa ceva ce mintea încă nu recunoscuse.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont