Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o seară de primăvară, într-o vilă închiriată, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Cu Florin ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.
Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 43 de ani, Florin avea 41. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Florin rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?
m-a întrebat Florin când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit el.
Înseamnă că îți pasă. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Florin a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu.
Facem doar ce ne face bine amândurora.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont