Fantezia din sertar, la munte

Era o seară de toamnă la munte, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Cu Miruna eram împreună de 4 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 4 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Miruna a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Miruna.

— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?

— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Miruna, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.

Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.