Totul s-a petrecut într-o pensiune de la munte, într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Lucian și cu mine eram împreună de 7 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.
Cu Adrian ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Eu am 35 de ani, Lucian are 30.
Suntem împreună de 7 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Adrian a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.
Mai bine așa.” Adrian ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi. Dacă nu sunteți siguri, mergem la cină și rămânem prieteni.” Cuvintele acelea au risipit ultimele mele îndoieli. M-am surprins zâmbind fără motiv.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont