Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o sâmbătă fără planuri petrecută la Cluj. Cu Marius ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.
Eu am 46 de ani, Roxana are 49. Suntem împreună de 10 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm.
Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Roxana, uitându-se atent la mine.
— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Roxana a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.
— Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Roxana. — Nu o fac pentru tine, a râs Roxana. O fac pentru noi.
Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont