Povestea asta începe simplu: un weekend la Sibiu, un pahar de vin și o conversație care s-a întins mult peste miezul nopții. Lucian și cu mine eram împreună de 3 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.
Cu Diana ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Eu am 28 de ani, Lucian are 26.
Suntem împreună de 3 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Lucian, uitându-se atent la mine.
— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Lucian a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.
— Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Lucian. — Nu o fac pentru tine, a râs Lucian. O fac pentru noi.
Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate.
Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont