Fantezia spusă cu voce tare, într-o pensiune de la munte

Era o seară de toamnă într-o pensiune de la munte, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Cu Miruna ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore.

Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Eu am 46 de ani, Florin are 49. Suntem împreună de 12 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină.

Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm. Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Florin, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Florin a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Florin. — Nu o fac pentru tine, a râs Florin.

O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem. Am respirat adânc.

Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate.