Fără grabă, la Sibiu

Totul s-a petrecut la Sibiu, într-o seară de primăvară, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Vorbeam de trei săptămâni cu Carmen. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.

Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Carmen ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Carmen rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?

m-a întrebat Carmen când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea.

Înseamnă că îți pasă. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Carmen a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu.

Facem doar ce ne face bine amândurora. Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.