Fără grabă, la Vama Veche

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o noapte caldă de iulie petrecută la Vama Veche. Vorbeam de trei săptămâni cu Lavinia. Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara.

Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Lavinia ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Lavinia rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem.

Lavinia a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu. Facem doar ce ne face bine amândurora. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Lavinia, privindu-mă în ochi.

Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curios să aflu.

Muzica se auzea încet, luminile erau reduse, iar în aer plutea parfumul lumânărilor.