Încredere în patru, la Sinaia

Vorbisem de multe ori despre asta, mai mult în șoaptă, mai mult în glumă. Dar într-o seară ploioasă de mai la Sinaia glumele s-au terminat și a rămas doar dorința de a încerca. Pe Călin și pe Alexandra i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Dan și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Călin și Alexandra ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Călin și Alexandra erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

— Regula e simplă, a zis Călin: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Alexandra. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis.