Într-o seară, în trei la Oradea

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o după-amiază târzie de septembrie, la Oradea, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Călin și cu mine eram împreună de 12 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Eu am 43 de ani, Călin are 45. Suntem împreună de 12 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină.

Lucram amândoi mult, ne vedeam seara, obosiți, și ne promiteam mereu că weekendul ăsta ne recuperăm. Într-o vară am hotărât că vrem mai mult decât liniște: vrem puțină aventură, dar făcută cum trebuie, cu grijă și cu acordul tuturor. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Călin, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Călin a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Florin a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.