Era o seară ploioasă de mai la mare, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Cu Sebastian eram împreună de 3 ani.
Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Sebastian a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 35 de ani, Sebastian are 33.
Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Sebastian.
— Am câteva, a recunoscut el, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?
— Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Sebastian, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.
Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont