Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, în Timișoara, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Cu Alina ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.
Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 38 de ani, Alina avea 38. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet.
Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Alina rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă?
m-a întrebat Alina când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea.
Înseamnă că îți pasă. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Alina, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă.
— Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curios să aflu. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont